Marketing de 5 RON… RDS&RCS

…sau o strategie despre cum sa-ti pierzii clientii pentru totdeauna.

Totul a inceput in urma cu aproximativ doi ani. RDS-ul a intrat cu internet in cartierele in care retelele de cartiere „monopoleau” nestingherite. RDS-ul a fost atunci pentru multi alternativa serioasa, cei cu servicii bune, „ca lumea” (lucru care s-a dovedit inselator in scurt timp). De fapt, tot ce ne doream era ca cineva sa ne raspunda la telefon cand pica netul si sa ne spuna ca in maxim 24 de ore se rezolva. Si poate sa platim si noi intr-un loc mai civilizat decat intr-o anexa dintr-o sala de jocuri.

Revenind la RDS: surpriza a fost ca, o data cu televizorul, sa-ti puna si telefon fix. Nu aveai nevoie de el, nu aveai cu cine sa vorbesti, nu-l voiai. Si totusi, ti se spunea sa-l tii, ca nu stii niciodata cum ai nevoie. Si iti dadeau si o multime de minute sa te asiguri ca nu platesti. Si totusi, ce nevoie ai fi avut de fix? In final ti se mai oferea si un mobil, sa poti sa-ti consumi minutele cand vrei.

Si din comoditate, din incredere si entuziasm de moment spui DA. Si te gandesti ca poate nu e un lucru rau sa ai fix si ca nu te costa nimic. Si semnezi contract si te apuci sa platesti lunar, constiincios, in timp ce praful se aseaza pe telefon. Il dai unui singur prieten numarul de RDS pentru ca are si el. Abia daca te-a sunat de cateva ori si de obicei cand dormi. De mobil te mai impiedici de doua ori pe an, cand mai faci curat prin casa. Nu l-ai incarcat niciodata.

Si intr-o buna zi afli DIN PRESA ca telefonul tau gratuit te costa, incepand cu 4 zile in urma… Treci peste momentul penibil in care iti dai seama ca firma asta, care da minute in prostie, n-a putut sa te sune sa te anunte (minutele de marketing sunt, ce-i drept separat si mai multe decat cele de Customer Cate). Si te hotarasti sa intrerupi abonamentul. Si te duci frumos la RDS si incepe un proces accelerat de calcat pe nervi.

Ti se spune sa platesti neaparat pana luna viitoare, pentru ca altfel nu poti inchide abonamentul. Zis si facut. Constiincios si mecanic, scoti si platesti. Astepti restul. Pe chitanta nici urma de desfasurator. Doar putin mai multi bani scosi din buzunar. Intrebi daca este ceva in plus. Femeia din fata ta, trecuta de 40 de ani, cu parul negru, incarcat de prea mult fixativ, face o grimasa. Isi aduna un zambet stangaci si iti spune ca ti s-au adaugat 5 RON pentru „intretinere retea”. Culmea, reteaua nu fusese intretinuta pana atunci de nimeni. Brusc, are nevoie de „intretinere”. Simti un gust amar si incerci sa-ti pastrezi calmul. Intrebi ce trebuie sa faci in continuare si te trimite la colegul.

Discutia cu colegul curge repede. Se apropie ora la care pleaca si nu are de gand sa fie politicos. Nu acum. Este deja relaxat si il doare usor in cot de problema ta. Iti spune ca in contract este mentionat undeva ca nu ai voie sa renunti la telefon pana in iunie si ca RDS isi rezerva dreptul sa modifice tarifele. Iar taxa de reziliere este de 35 de EURO. Scurt si la obiect.

Iti dai seama ca esti legat de maiini si de picioare si te intrebi cum ajunge o companie atat de mare sa ti-o traga atat de urat. Sa reluam: iti da ceva gratis de care nu ai nevoie si in schimb te obliga sa stai 2 ani fara sa reziliezi, timp in care ei te vor pune sa platesti atat cat considera. Ai simtit? A fost marketing de 5 RON. Felicitati!….

Tu ai telefon de la RDS?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s