Despre intrebari care ne supara si intrebari care ne cresc

Cum este la scoala? Iti place? Iei note mari?

Cum iti mai merge? Cum e la munca? Ti-au crescut salariul? Ti-ai schimbat locul de munca? De ce? Nu-ti mai dadeau destui bani? Pai si astia te platesc mai mult?

Cum e viata ta personala? Va casatoriti? Faceti copii?

Dar de ce te-ai mai inscris la un curs? Ti-au cerut de la munca? Ti-l platesc?

Si unde stai? Ti-ai luat casa? Pe ce perioada creditul?

Ti-ai luat loc de veci?…

Exagerez.

Dar, daca-mi spui ca n-ai primit niciodata unele dintre intrebarile de mai sus, imi va fi greu sa te cred. Dar fie. Esti cel mai norocos cititor al acestui blog🙂.

Intrebarile in sine sunt inofensive, doar ca, in spatele lor (mai ales atunci cand sunt puse de rudele trecute de 60 de ani din parte lui mamaie), sta adeseori un calcul matematic al starii tale de bine, pornind de la varsta, etapa din viata si lucrurile care trebuie sa fie prioritare in acel moment, fara nici o legatura cu starea reala sau parerea personala.

Sa facem un back in time preview: in copilarie, auzeai cum sa stai, unde, cu cine sa vorbesti, cu cine nu, ce trebuie sa spui, ce nu, cat trebuie sa mananci. Cand vorbesc parintii copiii tac sau se joaca – regula vietuirii pasinice intre parinti si copii, insuflata de principiile de viata din vremea lui nea Nicu.

Iti suna cunoscut?

Dupa astfel de sfaturi, cand auzi intrebarea, tu ce parere ai despre asta?  te blochezi, firesc. Am dreptul la o parere? Una singura? Daca “gresesc raspunsul”?
Cred ca este cel mai frumos si mai sanatos sa avem o parere, sa testam lucrurile inainte sa le luam de bune. Si sa ne intrebam: cum imi plac lucrurile, cum  imi place supa sau relatia, jobul sau cum imi plac prietenii, cum imi place sa-mi petrec timpul. Nu exista greseli in preferinte.

Pe de alta parte, preferintele nu se predau, se descopera. Un formator nu ofera solutii, ci pune intrebarile potrivite intr-un mod adecvat. In acelasi fel, un parinte  isi pregateste copilul implicandu-l in lucurile pe care le face, punandu-i intrebari despre ce-i place, il lasa sa faca alegeri, pune intrebari si le pune cu interes pentru parerea copilului, il lasa sa experimenteze, sa observe, nu acuza, nu reproseaza.

Este stiut: intreba cine este vinovat si vei primi scuze. Intreaba care ar fi solutia si vei primi idei.

Si as continua: Intreaba-te mereu ce si cum iti place si vei primi o personalitate…

Inspiratie sa ai,

Happy Placebo

PS. Daca tot suntem la capitolul preferinte: care sunt subiectele care te intereseaza?

3 responses to “Despre intrebari care ne supara si intrebari care ne cresc

  1. Cine cuantifica fericirea si starea de bine cu astfel de intrebari e batran sau limitat sau si si. De la batrani nu mai am asteptari, pentru ca e imposibil sa-i mai schimbi, ei tot cum au invatat ca e bine o sa faca. E aiurea cand astia tineri alearga dupa stereotipurile amintite de tine.
    E misto sa ai libertatea de a alege ce vrei de la viata.

  2. exact, este ingrozitor sa fii batran cand esti tanar …

  3. Suntem judecati dupa niste tipare foarte fixe, se uita ca fericirea nu inseamna acelasi lucru pentru oricine. Iar unele din intrebarile astea sunt pasiv agresive. „Cum, inca nu te-ai casatorit!?” Adica in traducere, esti mai putin om in ochii mei cata vreme nu esti casatorit (sau nu castigi suma X, sau nu ai copii, sau nu ai emigrat din tara asta de rahao, etc)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s